CONSILIUL
RAIONAL CĂLĂRAŞI anunţă
concurs pentru ocuparea funcţiei
publice vacante pe perioadă nedeterminată
Specialist
principal al Serviciului Juridic în
cadrul Aparatului
președintelui
raionului
Scopul general al
funcţiei:
Contribuire
la eficientizarea activităţii autorităţii publice prin
asigurarea legalităţii actelor normative emise de
către Consiliul raional şi preşedintele raionului. Satisfacerea cerințelor
persoanelor fizice și juridice în efectuarea procedurilor de privatizare și
postprivatizare.
Sarcinile de
bază:
1.
asigurarea juridică a
activităţii Consiliului raional;
2.
efectuarea lucrărilor ce ţin de
perfecţionarea legislaţiei Republicii Moldova;
3.
reglementarea chestiunilor ce ţin de
competenţa Consiliului raional, precum şi
îmbunătăţirea calităţii proiectelor de acte normative.
4.
Consultarea şi
acordarea asistenţei informaţionale conducătorilor şi
specialiştilor din autorităţile de administraşie
publică de nivelul II şi I.
5.
Organizarea
şi exercitarea controlului asupra
îndeplinirii actelor legislative şi normative în autorităţile
APL.
6.
Reprezentarea
intereselor Consiliului raional Călăraşi şi Aparatului Preşedintelui în organele de stat, instanţele judiciare, în relaţiile
cu persoane fizice şi juridice.
Condiţiile de
participare la concurs:
Condiţii de
bază:
- deţinerea
cetăţeniei Republicii Moldova;
- posedarea
limbii române şi limbilor oficiale de
comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele
stabilite de lege;
- cu capacitate deplină de
exerciţiu;
- nu a împlinit
vîrsta de 63 de ani;
- este aptă, din
punct de vedere al stării sănătăţii, pentru
exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de
instituţia medicală abilitată,
- are
studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică
respectivă;
- în
ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcţie publică
conform art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) sau nu i-a încetat contractul
individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse
pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
- nu este privată de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca
pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei
judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această
interdicţie.
- nu are interdicția de a ocupa o
funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă
dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de
Integritate.
- deține studii superioare absolvite cu diplomă de
licenţă sau echivalentă,
Cerinţe
specifice:
Studii: Superioare, de licenţă sau
echivalente, în domeniul dreptului
Experienţă profesională: minimum 3 ani în domeniu, preferabil experienţă în serviciul
public.
Cunoştinţe:
-
Cunoaşterea
legislaţiei în domeniul administraţiei publice;
-
Cunoaşterea
cadrului normativ aferent funcţiei;
-
Cunoaşterea
modului de funcţionare a sistemului autorităţilor
administraţiei publice;
-
Cunoştinţe
de operare la calculator: Word, Excel, Power Point, Internet;
-
Cunoaşterea
limbii de stat şi ruse la nivel avansat citit/scris/vorbit.
Abilităţi: abilităţi de lucru cu documentaţia, managementul
planificării, evaluarea
activităţilor, elaborarea documentelor, motivare,
soluţionare de probleme organizatorice, comunicarea eficientă,
management, capacităţi organizatorice.
Atitudini/comportamente: respect
faţă de oameni, incoruptibilitate, spirit de iniţiativă,
diplomaţie, creativitate, flexibilitate, disciplină, punctualitate,
responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională
continuă.
Candidaţii
susţin proba scrisă şi interviul.
Persoanele
interesate pot depune personal / prin poştă / prin e – mail Dosarul
de concurs:
a) formularul de participare solicitat la sediul Consiliului
raional;
b)
copia buletinului de identitate;
c) copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor
de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau
de specializare;
d) copia carnetului de muncă sau ordinelor
dispozițiilor de angajare-concediere;
e)
certificatul medical;
f) cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere.
o
curriculum vitae;
o
acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Modalitatea de depunere a documentelor
·
E-mail
·
Poștă
·
Personal
Salariul pe funcție
De la 7930 Lei
Data
limită până la care poate fi depus Dosarul de concurs – 24.01.2025 ora 17:00
Telefon - /244/ 2-28-84 fax: /244/
2-20-58
E –
mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Persoana de contact – Larisa Croitoru
Informaţii
pe adresa:or.
Călăraşi, str. Biruinţei, nr.1/1, bir.15
Bibliografia
concursului:
·
Constituţia
Republicii Moldova;
·
Codul Muncii
·
Codul Administrativ
·
Legea nr. 158/.2008
cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului
public;
·
Legea nr.436/2006
privind administraţia publică locală;
·
Legea nr.
270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar
·
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
·
Legea nr.133 /2011 privind protecţia datelor cu caracter
personal.
·
Hotărîrea Guvernului nr. 1231/2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor
Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul
bugetar