.jpg)
Pe parcursul zilelor precedente de odihnă, în incinta Scolii primare din or. Călărași, s-a desfășurat Campionatul raionului la tenis de masă – competiție susținută tradițional de Consiliul Raional Călărași și Asociația Obștească ”Paleta Mică”.
La 2 iunie curent Consiliul raional Călărași va adopta, în ședință, decizia privind organizarea odihnei de vară a copiilor din raion. Prețul propus al biletelor de odihnă este de 3100 lei pentru 10 zile, părinții îl vor putea achiziționa și cu reducere în funcție de starea financiară a familiei. Realizarea biletelor începe la 3 iunie, până atunci puteți face programări la contabilitatea Direcției de Învățământ, tel. 0244 2-65-45.
Graficul schimburilor în Tabăra de odihnă ”Romanița”, sezonul estival 2022

În data de 12 aprilie 2022 la Consiliul raional Călărași de către Direcția Economie, Agricultură și Dezvoltare Rurală (DEADR) în parteneriat cu Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură (AIPA) și Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului IMM (ODIMM), a organizat un seminar pentru APL și producătorii agricoli din raion un seminar, privind oportunitățile de finanțare prin prisma Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pe perioada anului curent.

Ca urmare a Ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Călărași din data de 25 februarie 2022, s-au întreprins un șir de acțiuni pentru a gestiona fluxurile migraționale înregistrate în raionul Călărași.